Instituția Căminului Cultural – O Vedere de Ansamblu [2005]
2005

Descriere
Centrul de Studii și Cercetări în Domeniul Culturii a efectuat un studiu pentru evaluarea situațiilor căminelor culturale din România.
Cercetarea s-a desfășurat în paralel cu studiul despre turism cultural și a luat în calcul 121 de cămine culturale din 40 de județe ale țării.
În funcție de infrastructură, aspecte instituționale, respectarea legislației în domeniu și natura activităților pe care le desfășoară, au fost identificate patru tipologii de cămine culturale: invizibile, obișnuite, emblematice și extraordinare. În majoritatea județelor nu există o evidență a căminelor culturale, situație tolerată de autoritățile locale.
S-a remarcat lipsa la nivel local și județean a unor politici culturale coerente. De asemenea, investițiile publice în formarea profesioniștilor în domeniul resurselor umane sunt foarte mici și lipsește o structură formală de administrație. Infrastructura căminelor culturale este, în multe cazuri, precară, iar incinta căminelor este folosită pentru discoteci și periodic închiriată pentru ceremonii locale (nunți, mese de pomenire, botezuri). În ceea ce privește bugetul, s-a constatat că alocațiile locale pentru căminele culturale sunt nule.
Preview publicație
Publicații asemănătoare
![Studiul Audienței Festivalul Național de Teatru organizat de UNITER [2008]](https://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2008/12/2008_fnt2008_Mock-150x150.jpg)
- Rapoarte de cercetare
Studiul Audienței Festivalul Național de Teatru organizat de UNITER [2008]
2008
![Cine? Ce? Cum? Când? Analiza Ofertei Culturale din București [2010]](https://www.culturadata.ro/wp-content/uploads/2010/12/2010_cine_ce_cum_cand_Mock-150x150.jpg)
- Rapoarte de cercetare
Cine? Ce? Cum? Când? Analiza Ofertei Culturale din București [2010]
2010

- Rapoarte de cercetare
Barometrul de Consum Cultural 2005. Infrastructura de distribuție, nevoi culturale și consumul de bunuri / servicii culturale
2005