10 aprilie 2025

Anunț public de scoatere la concurs a postului vacant Documentarist, debutant, bază (s)

în cadrul Serviciului Cercetare – Compartiment Studii și Cercetări

  • Noutati

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală organizează, în temeiul Legii nr.53/2003-Codul Muncii, republicată, H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Legii-cadru nr. 153/2047 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la sediul din Bd. Unirii nr.22, etaj 2, sector 3, București, în perioada 10.04.2025 – 16.05.2025, concursul pentru ocuparea postului contractual de execuție, vacant, de Documentarist, debutant, bază (S) din cadrul Serviciului cercetare – Compartiment studii și cercetări, pentru perioadă determinată de 12 luni de la data încadrării pe post, cu normă întreagă (8 ore/zi).

 

CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE:

Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplinește următoarele condiții:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu și capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea
h) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii
i) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h)

CONDIŢII SPECIFICE POSTULUI:

1.Studii de specialitate: studii superioare de lungă durată în științele socio-umane, atestate cu diplomă de licență;
2.Perfecționări (specializări): cursuri de perfecționare în domeniile studiilor de specialitate, master în domeniul studiilor de specialitate;
3.Vechimea în muncă / specialitate necesară: –
4.Cunoștințe de operare / programare pe calculator: Pachet Microsoft Office, inclusiv programe de specialitate, cunoștințe de operare PC, nivel avansat
5.Limbi străine: limba engleză – nivel avansat
6.Abilități, calități și aptitudini necesare: capacitate de comunicare, relaționare și cooperare în echipă, capacitate de analiză și sinteză, adaptabilitate la situații noi, putere de concentrare în condiții de stres; bun organizator, ordonat, dinamic; corectitudine, moralitate, amabilitate, respect față de ceilalți angajați și față de partenerii și colaboratorii INCFC, spirit de inițiativă, operativitate, perspicacitate, responsabilitate personală.

7.Cerințe specifice:

  • cunoașterea metodologiilor, noțiunilor, conceptelor și teoriilor sociologice;
  • cunoașterea legislației în domeniul cercetării și a datelor statistice și cu caracter personal;
  • disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiții;
  • disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în țară și străinătate.

 

DESCRIEREA SARCINILOR CE REVIN POSTULUI:

I. Atribuții generale:

1. Realizează rapoarte de activitate la cererea superiorului ierarhic, incluzând furnizarea documentelor justificative privind activitățile realizate;
2. Participă la realizarea raportului anual conținând principalele rezultate ale Institutului, sub coordonarea superiorilor ierarhici;
3. Cunoaștere, aplică și respectă normele, procedurile și regulamentele interne, precum și a dispozițiilor legale incidente;
4. Participă la diverse forme de pregătire și perfecționare profesională, inclusiv conferințe, colocvii, comunicării de specialitate, la solicitarea superiorului ierarhic;
5. Participă la implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial în cadrul Compartimentului studii și cercetări, conform prevederilor din OSGG nr. 600/2018*, (ex: elaborarea și actualizarea listei activităților desfășurate, elaborarea și actualizarea procedurilor etc.);
6. Asigură constituirea dosarelor de proiecte / programe / studii în vederea arhivării conform OPIS-ului adoptat și se îngrijește de îndeplinirea cerințelor generale ale a standardelor controlului intern managerial;
7. Asigură arhivarea documentelor emise și deținute, conform procedurii;
8. Raportează superiorului ierarhic orice abateri disciplinare și/sau situații / evenimente semnificative survenite în activitatea sa;
9. Păstrează confidențialitatea asupra tuturor informațiilor la care are acces în cadrul serviciului, conform angajamentului de confidențialitate;
10. Manifestă bună-credință și loialitate față de instituție și nu face aprecieri defăimătoare la adresa acesteia sau a angajaților săi;
11. Participă la procesul de evaluare periodică a performanțelor profesionale, în conformitate cu normele interne in vigoare;
12. Participă la acțiuni interne / externe prevăzute de legislația în vigoare referitoare la prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență;
13. Respectă și aplică prevederile legislației în vigoare și a procedurilor interne din domeniul sănătății și securității muncii (SSM), cele care privesc paza și protecția împotriva incendiilor (PSI), precum și oricare alte măsuri dispuse de conducerea I.N.C.F.C. în scopul protejării patrimoniului, a imaginii instituției, a angajaților etc.;
14. Realizează orice altă sarcină trasată de superiorul ierarhic, în acord cu pregătirea sa profesională;

În calitate de coordonator / responsabil al unui proiect, îndeplinește următoarele atribuții:

1. elaborarea propunerilor pentru asigurarea necesarului de resurse umane (personal contractual și/sau colaborator), identificarea membrilor echipei de proiect, precum și trasarea sarcinilor / atribuțiilor membrilor echipei de proiect în vederea atingerii obiectivului stabilit;
2. realizarea și actualizarea periodică (o dată pe lună) a graficului GANT al proiectului, în funcție de obiective și rezultate și în conformitate cu evoluția îndeplinirii activităților, în vederea înaintării spre aprobarea superiorilor ierarhici;
3. realizarea și actualizarea periodică (o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie) a bugetului alocat proiectului în vederea înaintării spre aprobarea superiorilor ierarhici;
4. întocmirea referatelor de necesitate, a notelor de fundamentare, a fișelor sintetice și a oricăror documente necesare achiziției de bunuri, servicii și/sau asigurarea necesarului de resurse umane pentru realizarea în bune condiții a proiectului și le supun spre aprobare superiorilor ierarhici;
5. organizarea periodică (cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar) a ședințelor cu membrii echipei de proiect pentru evaluarea stadiului de implementare a proiectului și pentru urmărirea realizării livrabilelor stabilite;
6. oferă feed-back membrilor echipei de proiect și solicită sprijinul superiorului ierarhic doar după ce se asigură că au luat toate măsurile de rezolvare a eventualelor probleme sau deficiențe identificate în procesul de implementare al proiectului;
7. în cazul nerespectării dead-line-urilor intermediare de către unul sau mai mulți membrii ai echipei de proiect fără o motivare / motivație întemeiată sau/și livrării unui material/livrabil neconform cu solicitările coordonatorului, sesizează superiorul ierarhic cu ocazia raportului lunar sau ori de câte ori este cazul;
8. menținerea comunicării / corespondenței cu membrii echipei de proiect și/sau cu personalul contractual / colaborator desemnat la nivelul INCFC cu implicare în implementarea proiectului, listând în “CC” (carbon copy / comunicare în copie) superiorul ierarhic;
9. realizarea periodică (cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar) a raportărilor către superiorii ierarhici cu privire la stadiul de implementare a proiectului și de realizare a livrabilelor;
10. se îngrijește de predarea livrabilelor la data stabilită prin graficul GANT și răspunde de calitatea și conformitatea acestora;
11. se îngrijește de respectarea condițiilor stabilite pentru plata membrilor echipei de proiect, conform fișei sintetice aprobate și, în cazul în care constată nerespectarea calendarului de plată, comunică acest lucru superiorului ierarhic.

II. Atribuții specifice postului:

1. contribuie la elaborarea materialului documentar ce stă la baza studiilor, analizelor și cercetărilor incluse în planul anual de cercetare și/sau în vederea furnizării, la cererea Ministerului Culturii, a datelor și analizelor solicitate de către organismele internaționale preocupate de sectorul cultural;
2. întocmește referate de necesitate, note de fundamentare și/sau justificative pentru achiziționarea de bunuri / servicii și/sau produse necesare la nivelul Compartimentului studii și cercetări;
3. elaborează adrese sau alte documente administrative aferente desfășurării activității Compartimentului studii și cercetări;
4. participă la inventarierea anuală în vederea închiderii bilanțului contabil și furnizarea datelor corecte și complete membrilor comisiei de inventariere.

ÎNSCRIEREA LA CONCURS:

(1) Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
a) Formular / cerere de înscriere la concurs adresată Managerului Institutului (document anexat prezentului anunț);
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz
d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului;
e) documente care atestă experiența profesională generală și specifică solicitată pentru ocuparea postului – copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) cazierul judiciar / extrasul de pe cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medical de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) curriculum vitae în format Europass, datat și semnat pe fiecare pagină.
i) alte documente relevante privind domeniul de expertiză solicitat.

(2) Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
(3)
În cazul documentului prevăzut la pct (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării interviului.
(4)
Actele prevăzute la pct.1 lit.b)-d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Depunerea dosarelor în vederea înscrierii la concurs se realizează până la data de 25.04.2025, ora 17.00, la sediul Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală: Bulevardul Unirii nr.22, sector 3, București (în incinta Ministerului Culturii – intrarea din Blvd. Mircea Voda – etaj 2, camera 219), compartimentul Resurse Umane. Persoana de contact este dna. Bologa Elena, tel.: 0721.286.410.

Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afișează la sediul Institutului și pe pagina de internet a acestuia (www.culturadata.ro) până la data de 29.04.2025, ora 17.00.

Candidații nemulțumiți de rezultatele selecției dosarelor de înscriere pot depune contestație până la data de 30.04.2025, ora 17.00.

Rezultatele contestațiilor se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 05.05.2025, ora 17.00.

CALENDARUL CONCURSULUI:

Concursul va consta în:

  1. Proba scrisă, ce va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date și se va desfășura în data de 06.05.2025, ora 11.00 (fără a se depăși durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INCFC din Bulevardul Unirii nr.22, sector 3, București (în incinta Ministerului Culturii – intrarea din Blvd. Mircea Voda – etaj 2, camera 229).

Rezultatele probei scrise se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 07.05.2025, ora 17.00.

Candidații nemulțumiți pot depune contestație până la data de 08.05.2025, ora 17.00.

Rezultatele contestațiilor depuse se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 09.05.2025, ora 17.00.

  1. Interviul se se va desfășura în data 12.05.2025, ora 11.00, la sediul INCFC din Bulevardul Unirii nr.22, sector 3, București (în incinta Ministerului Culturii – intrarea din Blvd. Mircea Voda – etaj 2, camera 229);

Rezultatele interviului se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 13.05.2025, ora 17.00.

Candidații nemulțumiți pot depune contestație până la data de 14.05.2025, ora 17.00.

Rezultatele contestațiilor depuse se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 15.05.2025, ora 17.00.

Rezultatul final al concursului se afișează la sediu și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro), până la data de 16.05.2025, ora 17.00.

 


ANEXA nr. 1 Formular – cerere de înscriere


BIBLIOGRAFIE ȘI TEMATICĂ:

Documentarist debutant, bază (S), Compartimentul studii și cercetări

1. Hotărârea nr. 1069 din 11 decembrie 2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, cu modificările și completările ulterioare.
Tematica: atribuțiile principale ale Institutului
2. Ordin nr. 2531/21.01.2020 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală.
Tematica: atribuțiile serviciului cercetare
3. Barometrul de Consum Cultural 2023. Comunități de consum în contextul schimbărilor societale
Tematica: abordări teoretice ale comunităților de consum, principalele rezultate
4. Barometrul de Consum Cultural 2022. Participare culturală și perspective democratice
Tematica: abordări teoretice ale participării culturale, principalele rezultate
5. Raportul privind structura competențelor în domeniul patrimoniului cultural, 2020
Tematica: principalele rezultate
6. Vitalitatea Culturală – Ediția 2021. Topul performanțelor culturale urbane. Coordonatori: conf. univ. dr. Carmen Croitoru, dr. Anda Becuț Marinescu; autori: Cristiana Croitoriu, Cătălin Dărășteanu, Vera Hampu, Ștefania Matei, Sebastian-Raul Pavel
Tematica: principalele rezultate


Actualizare 29.04.2025 PROCES VERBAL privind SELECŢIA DOSARELOR depuse de participanţii la concursul organizat de către Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC),
în perioada 10.04.2025 – 16.05.2025, pentru ocuparea postului de execuție vacant de Documentarist, debutant, bază (S) din cadrul Serviciului cercetare_Compartiment studii și cercetări

Actualizare 7.05.2025 PROCES VERBALprivind rezultatele obținute de participanți în urma susținerii probei scrise din cadrul concursului organizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), în perioada 10.04.2025 – 16.05.2025, pentru ocuparea postului de execuție vacant de Documentarist, debutant, bază (S) din cadrul Serviciului cercetare_Compartiment studii și cercetări

Actualizare 13.05.2025: PROCES VERBALprivind rezultatele obținute de participanții în urma susținerii interviului din cadrul concursului organizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, în perioada 10.04.2025 – 16.05.2025, pentru ocuparea postului de execuție vacant de Documentarist, debutant, bază (S) din cadrul Serviciului cercetare_Compartiment studii și cercetări

Actualizare 16.05.2025: RAPORTUL FINAL al concursului organizat în perioada în perioada 10.04.2025 – 16.05.2025, pentru ocuparea postului de execuție vacant de Documentarist, debutant, bază (S) din cadrul Serviciului cercetare_Compartiment studii și cercetări