10 septembrie 2024

Anunț public de scoatere la concurs a postului vacant de Referent de specialitate, gradul I, gradația bază (S)

în cadrul Compartimentului Registre, evidențe, baze date formare

  • Noutati

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală organizează, în temeiul Legii nr.53/2003-Codul Muncii, republicată, H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Legii-cadru nr. 153/2047 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la sediul din Bd. Unirii nr.22, etaj 2, sector 3, Bucureşti, în perioada 10.09.2024 – 11.10.2024, concursul pentru ocuparea postului contractual de execuție, vacant, de Referent de specialitate, gradul I (S), gază, din cadrul Compartimentului Registre, evidențe, baze date formare, pentru perioadă determinată de 12 luni, cu normă întreagă (8 ore/zi).

 

CONDIȚII GENERALE DE PARTICIPARE:

Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplinește următoarele condiții:

  1. are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
  2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  4. are capacitate deplină de exerciţiu și capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003- Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate
  6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea
  8. nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii
  9. nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h)

 

CONDIŢII SPECIFICE POSTULUI:

1.Studii de specialitate: superioare absolvite cu diplomă de licență;

2.Perfecționări (specializări): cursuri de perfecționare în domeniul studiilor de specialitate;

3.Vechimea în muncă/specialitate necesară:  6 ani și 6 luni

4.Cunoştinţe de operare/programare pe calculator: cunoștințe operare/programare/utilizare PC, nivel avansat

5.Limbi străine: limba engleză _ nivel basic și limbra franceză _ nivel basic

6.Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare: capacitate de comunicare, relaționare și cooperare în echipă, capacitate de analiză și sinteză, aptitudini de calcul, aptitudinea de a lucra cu documente, punctualitate, respectarea instrucțiunilor orale și scrise, atenție concentrată și distributivă, memorie vizuală, adaptabilitate la situații noi, putere de concentrare în condiții de stres; bun organizator și capacitate prioritizare sarcini, ordonat, dinamic; corectitudine, moralitate, amabilitate, respect față de ceilalți angajați și față de partenerii și colaboratorii INCFC, spirit de inițiativă, operativitate, perspicacitate, responsabilitate personală, fără antecedente penale.

7.Cerinţe specifice:

  • prezentări la cursuri de perfecționare privind domeniul de activitate desfășurat la INCFC, minim 1 la 2 ani;
  • disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiții;
  • disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în țară;
  • respectarea normelor de siguranță și securitate în muncă, de reacție și protecție în cazul situațiilor de urgență;
  • cunoașterea legislației aferente domeniului de activitate al INCFC, precum și în domeniul transparenței publice, prelucrării datelor cu caracter personal și open government data.

 

DESCRIEREA SARCINILOR CE REVIN POSTULUI:

  1. verifică registrele de evidență a formatorilor și a cursanților;
  2. verifică, în mod constant, următoarele documente: registrul matricol general cu persoanele admise la programele de formare profesională, registrele de evidență nominală a eliberării certificatelor de calificare și absolvire, tabelul nominal cu persoanele care au încheiat contract de formare profesională, registrul general al persoanelor evaluate, registrul de gestionare a certificatelor de competențe profesionale, registrul de evidență nominală a eliberării certificatelor de competențe profesionale;
  3. verifică și introduce în arhivă, pe suport hârtie, și sprijină arhivarea în format electronic a următoarelor documente întocmite de formatori/evaluatori: catalogul participanților pentru fiecare program de formare profesională, catalogul cu rezultatele examenului și foile de notare pentru fiecare program de formare profesională, procesul-verbal al comisiei de examinare pentru fiecare program de formare profesională, dosarul de evaluare împreună cu dovezile de competență culese;
  4. întocmește baze de date din datele colectate din desfășurarea activităților de formare profesională, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
  5. verifică, periodic, Registrul managerilor culturali care au urmat cursurile de pregătire în managementul instituțiilor publice de cultură, precum și alte registre naționale cu specialiști înregistrați sau atestați de Institut, în condițiile legii;
  6. colaborează cu Compartimentul publicații, platforme digitale, gestiune baze de date pentru corelarea unor baze de date specifice;
  7. asigură asistență pentru transmiterea periodică către Compartimentul publicații, platforme digitale, gestiune baze de date versiunile editabile actualizate ale Registrului impresarilor artistici, persoane fizice sau persoane juridice, și Registrului managerilor culturali, în vederea arhivării și securizării acestora;
  8. raportează șefului ierarhic și/sau managerului INCFC stadiul actualizării registrelor electronice;
  9. contribuie la realizarea raportului anual conținând principalele rezultate ale activității editoriale a institutului;
  10. realizează periodic back-up-ul pentru datele gestionate și asigură stocarea acestora pe suporturi externe depozitate în condiții de securitate;
  11. colaborează cu celelalte compartimente ale instituției;
  12. participă la inventarierea anuală în vederea închiderii bilanțului contabil și furnizarea datelor corecte și complete membrilor comisiei de inventariere;
  13. negociază și conciliază situațiile conflictuale apărute în relațiile interpersonale;
  14. participă la implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial în cadrul Compartimentului registre, evidențe, baze date formareși pentru implementarea standardelor controlului intern managerial, conform prevederilor din OSGG nr.400/2015*, (ex: elaborarea și actualizarea listei activităților desfășurate, elaborarea și actualizarea procedurilor etc.);
  15. respectă și aplică prevederile legislației în vigoare și a procedurilor interne din domeniul sănătății și securității muncii (SSM), cele care privesc paza și protecția împotriva incendiilor (PSI), precum și a oricăror altor măsuri dispuse de conducerea INCFC în scopul protejării patrimoniului, a imaginii instituției, a angajaților etc.;
  16. participă la constituirea dosarelor în vederea arhivării documentelor din Compartimentul registre, evidențe, baze date formare;
  17. participă la conferințe, colocvii, simpozioane, cursuri de formare profesională, sesiuni de informare și documentare etc. în domeniul specific de activitate;
  18. cunoaște, aplică și respectă normele, procedurile și regulamentele interne, precum și dispozițiile legale incidente;
  19. raportează superiorului ierarhic abateri disciplinare sau situații și evenimente semnificative survenite în activitatea sa;
  20. păstrează confidențialitatea asupra tuturor informațiilor la care are acces în cadrul serviciului, conform angajamentului de confidențialitate;
  21. manifestă bună-credință și loialitate față de instituție și nu face aprecieri defăimătoare la adresa acesteia sau a angajaților săi;
  22. participă la procesul de evaluare periodică a performanțelor profesionale, în conformitate cu normele interne în vigoare;
  23. la solicitarea superiorului ierarhic participă la diverse forme de pregătire și perfecționare profesională;
  24. participă la acțiuni interne/externe prevăzute de legislația în vigoare referitoare la siguranța și sănătatea în muncă, prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență (SSM_PSI);
  25. îndeplinește orice alte sarcini de lucru date de către șefii ierarhici, conforme cu pregătirea profesională și nivelul studiilor deținut.

 

ÎNSCRIEREA LA CONCURS:

  • Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
  1. Formular/cerere de înscriere la concurs adresată Managerului Institutului (document anexat prezentului anunț);
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, afalte în termen de valabilitate;
  3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin caer s-a realizat schimbarea de nume, după caz
  4. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
  5. documente care atestă experiența profesională generală și specifică solicitată pentru ocuparea postului – copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  6. cazierul judiciar / extrasul de pe cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  7. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medical de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. curriculum vitae în format Europass, datat și semnat pe fiecare pagină.
  9. alte documente relevante privind domeniul de expertiză solicitat.

 

(2) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

(3) În cazul documentului prevăzut la pct (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării interviului.

(4) Actele prevăzute la pct.1 lit.b)-d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Depunerea dosarelor în vederea înscrierii la concurs se realizează până la data de 24.09.2024, ora 17.00, la sediul Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală: Bulevardul Unirii nr.22, sector 3, Bucureşti (în incinta Ministerului Culturii – intrarea din Blvd. Mircea Voda – etaj 2, camera 219), compartimentul Resurse Umane. Persoana de contact este dna. Bologa Elena, tel.: 0721.286.410.

Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afișează la sediul Institutului și pe pagina de internet a acestuia (www.culturadata.ro) până la data de 26.09.2024, ora 17.00.

Candidații nemultumiți de rezultatele selecției dosarelor de înscriere pot depune contestație până la data de 27.09.2024, ora 17.00.

Rezultatele contestațiilor se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 30.09.2024, ora 17.00.

CALENDARUL CONCURSULUI:

Concursul va consta în:

  1. Proba scrisă, ce va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date și se va desfăşura în data de 1.10.2024, ora 11.00(fără a se depaşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INCFC din Bulevardul Unirii nr.22, sector 3, Bucureşti (în incinta Ministerului Culturii – intrarea din Blvd. Mircea Voda – etaj 2, camera 229).

Rezultatele probei scrise se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 02.10.2024, ora 17.00.

Candidații nemultumiți pot depune contestație până la data de 03.10.2024, ora 17.00.

Rezultatele contestațiilor depuse se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 04.10.2024, ora 17.00.

  1. Interviul se se va desfăşura în data 07.10.2024, ora 11.00, la sediul INCFC din Bulevardul Unirii nr.22, sector 3, Bucureşti (în incinta Ministerului Culturii – intrarea din Blvd. Mircea Voda – etaj 2, camera 229);

Rezultatele interviului se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 08.10.2024, ora 17.00.

Candidații nemultumiți pot depune contestație până la data de 09.10.2024, ora 17.00.

Rezultatele contestațiilor depuse se afișează la sediul și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro) până la data de 10.10.2024, ora 17.00.

Rezultatul final al concursului se afișează la sediu și pe pagina de internet a INCFC (www.culturadata.ro), până la data de 11.10.2024, ora 17.00.

 


ANEXA nr. 1 Formular – cerere de înscriere


BIBLIOGRAFIE ȘI TEMATICĂ:

  1. Hotărârea nr. 1069/11.12.2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, cu modificările și completările ulterioare;

Tematică: Organizarea și funcționarea Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală

  1. OMC nr. 2531/21.01.2020 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, cu modificările și completările ulterioare;

Tematică: Obiectivele și atribuțiile Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, Obiectivele și atribuțiile Direcției formare-dezvoltare

  1. Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Identității Naționale, cu modificările și completările ulterioare;

Tematică: Organizarea și funcționarea Ministerului Culturii

  1. C. nr. 2566/05.02.2020 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de obținere a certificatului de traducător în și din limbi străine

Tematică: Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de obținere a certificatului de traducător în și din limbi străine

  1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare;

Tematică: Managementul instituțiilor publice de cultură

  1. Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;

Tematică: Liberul acces la informațiile de interes public

  1. OG nr.129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată 13.02.2014;

Tematică: Formarea profesională a adulților

  1. Legea Educației Naționale nr. 1/2011, republicată 2014 (articolele referitoare la educația permanentă);

Tematică: Educația permanentă în România

  1. ORDIN nr. 353 din 23 iulie 2003 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesionala a adulților, cu modificările și completările ulterioare;

Tematică: Autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulților

  1. Ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 501/5.253/2003 pentru aprobarea Metodologiei certificării formării profesionale a adulților, cu modificările și completările ulterioare

Tematică: Certificarea formării profesionale a adulților

  1. Raport de activitate INCFC redactat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 189/2008, aferent anului 2021;

Tematică: Evoluția Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală în raport cu mediul în care își desfășoară activitatea; Programe și proiecte (2021)

  1. Raport de activitate INCFC redactat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 189/2008, aferent anului 2017 – 2022;

Tematică: Evoluția Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală în raport cu mediul în care își desfășoară activitatea; Programe și proiecte (2017 – 2022)

  1. Raport de activitate INCFC redactat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 189/2008, aferent anului 2023;

Tematică: Evoluția Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală în raport cu mediul în care își desfășoară activitatea; Programe și proiecte (2023)


Actualizare 25.09.2024: PROCES VERBAL privind SELECŢIA DOSARELOR depuse de participanţii la concursul organizat de către Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală (INCFC), în perioada 10.09.2024 – 11.10.2024, pentru ocuparea postului de execuție vacant de Referent de specialitate, gradul I (S), bază, din cadrul Compartimentului Registre, evidențe, baze date formare

Actualizare 1.10.2024PROCES VERBAL privind rezultatele obținute de participanți în urma susținerii probei scrise din cadrul concursului organizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, în perioada 10.09.2024 – 11.10.2024, pentru ocuparea postului de execuție vacant de Referent de specialitate, gradul I (S), bază, din cadrul Compartimentului Registre, evidențe, baze date formare

Actualizare 8.10.2024: PROCES VERBAL privind rezultatele obținute de participanții în urma susținerii interviului din cadrul concursului organizat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, în perioada 10.09.2024 – 11.10.2024, pentru ocuparea postului de execuție vacant de Referent de specialitate, gradul I (S), bază, din cadrul Compartimentului Registre, evidențe, baze date formare

Actualizare 10.10.2024: RAPORTUL FINAL al concursului organizat în perioada în perioada 10.09.2024 – 11.10.2024, pentru ocuparea postului de execuție vacant de Referent de specialitate, gradul I (S), bază, din cadrul Compartimentului Registre, evidențe, baze date formare