1 octombrie 2018
Congresul ENCATC 2018 la final

Cea de-a 26-a ediție a congresului ENCATC a ajuns la final. Desfășurat pentru prima oară în România, la București, în intervalul 26 – 29 septembrie, acest eveniment a fost centrat în jurul temei patrimoniului cultural european și a purtat titlul Beyond EYCH 2018. What is the Cultural Horizon? Opening up perspective to face ongoing transformations.
Organizat cu o periodicitate anuală, congresul a adus împreună profesioniști ai sectorului cultural din 28 de țări, membri ai rețelei europene de management cultural și politici culturale ENCATC pentru a discuta transformările culturale cu impact major asupra modului de înțelegere și abordare a domeniului managementului și politicilor culturale și pentru a înțelege și determina direcțiile viitoare în domeniul educației, cercetării academice și formării culturale.
Profesori universitari, cercetători, manageri culturali, artiști, creatori de tendințe și politici culturale, doctoranzi și studenți, într-un cuvânt – profesioniști din sectorul cultural din lumea întreagă – au participat pe toată durata congresului la sesiuni de informare, sesiuni de cercetare și educație, forumuri de cercetare, dezbateri, studii de caz și tururi culturale.
ZIUA ÎNTÂI
Prima zi a debutat cu Forumul Anual al Membrilor rețelei, în sala Symposium a Bibliotecii Naționale. Tema dezbătută a fost: Reimagining European cultural heritage: the past, ongoing transformations and the(ir) future – whose European cultural heritage?. A luat cuvântul doamna Anne Krebs, de la Departamentul de Cercetare și Colecții a Muzeului Luvru, din Franța.
În paralel a avut loc în Aula Ministerului Culturii și Identității Naționale Forumul Tinerilor Cercetători, în prezența distinșilor profesori-cercetători Richard Maloney (SUA), Ian King (UK) și Alan Salzenstein (SUA). Tineri doctoranzi din România, Grecia, Spania, China și Taiwan și-au prezentat lucrările și au primit cu interes întrebările și sfaturile profesorilor.
În cea de-a doua parte a Forumului Anual al Membrilor a avut loc o prezentare a Compendium of Cultural Policies and Trends in Europe pentru a oferi o perspectivă asupra tendințelor și transformărilor culturale actuale în Europa și nu numai. Au luat, pe rând, cuvântul membrii Consiliului de conducere al Asociației: Kimmo Aulake, Consilier Ministerial (Finlanda), Carmen Croitoru, Director General Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (România), Jean-Cédric Delvainquière, Cercetător la Ministerul Culturii (Franța), Andreas Wiesand – membrul fondator al Compendium (Eric Arts), Marielle Hendricks – Boekmann Foundation, Ama Villaroya – președintele rețelei cercetătorilor în Cultură (ECURES).
Prezentarea Compendium a fost urmată de unul dintre cele mai așteptate prezentări ale Congresului, discursul New renaissance and imaginaries for citizens susținut de Paul Dujardin, CEO și Director Artistic al „Centre for Fine Arts – BOZAR”, Belgia.
Seara a fost rezervată evenimentului festiv de Deschidere Oficială a Congresului ENCATC găzduit în sala Atrium a Bibliotecii Naționale a României, în prezența Secretarului de Stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, Răzvan Rab, a Consilierului prezidențial, Departamentul Cultură, Culte și Centenar, Sergiu Nistor, a Președintei ENCATC, Francesca Imperiale, a profesorului și istoricului de artă, Claire Giraud-Labalte și a gazdei evenimentului, conf.univ.dr. Carmen Croitoru, Director General INCFC. Un moment cu o însemnătate aparte al serii a fost acordarea diplomei Înaltului Patronaj al Președintelui României, înmânată de domnul Sergiu Nistor. Diploma a fost acordată Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală pentru co-organizarea Congresului ENCATC.
Suntem onorați că acest eveniment co-organizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală în premieră în România – a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României. Această distincție oferită institutului nostru vorbește despre atenția pe care Președintele României o acordă culturii și profesionalismului în domeniul managementului cultural și al politicilor culturale internaționale și dă măsura performanței noastre, ca instituție, cu atât mai mult acum, în 2018, an în care România celebrează Anul European al Patrimoniului Cultural și Centenarul Marii Uniri afirmă conf. univ. dr. Carmen CROITORU, Director general INCFC.
ZIUA A DOUA
Dimineața celei de-a doua zile a congresului a fost dedicată vizitelor de studiu la Muzeul Național de Artă Contemporană, hub-ul creativ NodMakerspace și laboratorul experimental al UNATC – CINETic.
Participanții la congresul ENCATC au vizitat:
CINETic – Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, care îmbină sfera digitală cu neuroștiința aplicată în domeniul artelor spectacolului. Expertiza câștigată de CINETic prin cercetare și inovare în domeniul de teatru și film este folosită cu succes în proiecte interdisciplinare de artă-știință și tehnologie.
Muzeul Național de Artă Contemporană este găzduit în Palatul Parlamentului, una dintre cele mai mari clădiri administrative din lume. Vă invităm să explorați acest edificiu (construcție ambițioasă din epoca comunistă), astăzi instituție muzeală de artă contemporană.
NodMakerspace – primul centru comunitar creativ de mari dimensiuni, fondat într-o veche fabrică de bumbac din vremea comunistă, este acum un ecosistem cultural dinamic, unde sunt bineveniți artiști din variate zone culturale și creative: arhitecți, artiști, inventatori, designeri, ingineri, freelanceri și antreprenori.
Vizitele au fost continuate cu mese rotunde pentru analize și concluzii. Sesiunile științifice din 27 septembrie s-au încheiat cu prelegerea cunoscutului teoretician, profesorul Jean-Louis Fabiani, membru al Institute for Advanced Study din cadrul Universității Princeton (SUA) și profesor la Central European University de la Budapesta, care a susținut un discurs intitulat: Beyond cultural wars. Is the idea of a common culture still worth it in fractured times? în cadrul sesiunii „Opening Perspectives”.
A doua seară a congresului a fost rezervată evenimentului de decernare a Premiului pentru Cercetare ENCATC 2018, acordat tinerilor cercetători debutanți. Câștigătoarea premiului dintre cele trei nominalizări care atestă excelența academică a fost: Alba Victoria Zamarbide Urdaniz, pentru doctoratul său intitulat: Redefinirea rolului «zonelor-tampon» în administrarea teritoriilor istorice. Discrepanțele dintre concepte teoretice și interpretări practice ale «zonelor-tampon» în siturile de patrimoniu cultural mondial din Est și din Vest, obținut la Universitatea Wesada din Japonia.
Prezentările celor trei tinere cercetătoare au fost urmate de un discurs al Rectorului Universității București, prof.univ.dr. Mircea Dumitru, care a apreciat nivelul excepțional al cercetărilor precum și metodologiile utilizate. Trofeul – o lucrare originală de artă realizată de artistul român Nicolae Stoica – a fost înmânat câștigătoarei de europarlamentarul Mircea Diaconu – vicepreședintele Comisiei pentru Cultură și Educație.
ZIUA A TREIA
Ziua a 3-a a avut un ritm la fel de alert pentru participanții la congresul ENCATC. Programul a inclus două sesiuni de Cercetare & Educație (Research & Training), care au oferit cercetătorilor din toată lumea un cadrul de discuție interdisciplinar pentru lucrările lor, dar și o expoziție de postere (Poster Session) pe teme dintre cele mai diverse, de la patrimoniul cultural imaterial, la noi modele de business, aplicații de realitate virtuală pentru patrimoniul cultural sau dezvoltarea publicului. În orarul după-amiezei a fost inclusă și o sesiune în care toți participanții au făcut schimb de publicații editate și scrise de ei.
Ultima seară a congresului ENCATC 2018 a fost dedicată Torței Patrimoniului Cultural și Religios, o inițiativă lansată de fundația Future for Religious Heritage (FRH), cu sediul la Bruxelles, care îşi propune să contribuie la cunoaşterea, înţelegerea importanţei şi conservarea generosului patrimoniu european religios. Inspirat de torţa olimpică de la Atena, evenimentul este o inițiativă desfășurată în întreaga Europă, la care au fost invitați să participe, rând pe rând, miniștrii ai culturii din statele membre UE, alături de distinşi membri ai comunităţii internaţionale (artişti, oameni de ştiinţă, politicieni, cercetători). Aceștia au fost invitați să aducă mărturii (scrisori, întâmplări sau fotografii) ale unor momente reprezentative legate de patrimoniul religios.
Această celebrare a diversității culturale și religioase din cadrul Congresului ENCATC s-a desfășurat la Ateneul Român și a avut loc în prezența unor personalități ale vieții culturale și religioase, dintre care amintim pe: domnul George IVAȘCU, Ministrul Culturii și Identității Naționale, doamna Lilian GROOTSWAGERS, Membru al Consiliului FRH – Future for Religious Heritage, doamna Francesca IMPERIALE, Președinte al rețelei ENCATC, doamna Giannalia COGLIANDRO-BEYENS, Secretar general ENCATC, părintele Florin ȘERBĂNESCU, Consilier al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, domnul Iusuf MUURAT, Muftiul Cultului Musulman în România, domnul Aurel VAINER, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, domnul Nigel BELINGHAM, Directorului British Council, domnul Virgil NIȚULESCU, Directorului Rețelei Naționale a Muzeelor din România, pastorul Andrei PINTE, Biserica Evanghelică din Sibiu, Excelența Sa Episcopul-Vicar GYERÖ David, Biserica Unitariană Maghiară.
Gazdele evenimentului au fost: doamna conf.univ.dr. Carmen CROITORU, Director general al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală și domnul Ștefan BÂLICI, Director general al Institutului Național al Patrimoniului.
Ultimele articole

- Noutati
Apel pentru peer-revieweri

- Noutati
Call for papers: Revista Muzeelor nr. 1/2025

- Noutati
„Rolul instituțiilor publice de cultură în combaterea urii și intoleranței” – un dialog esențial despre incluziune și respect într-o societate democratică

- Noutati
Conferința Națională a Managerilor Culturali – Ediția a 11-a

- Noutati
Se lansează Barometrul de Consum Cultural 2023. Studiul subliniază nevoia de strategii pentru promovarea accesului la cultură