Accesibilizarea experienței muzeale pentru persoane cu dizabilități

Etapă unică (online)

ATELIER DE FORMARE PROFESIONALĂ

  • Patrimoniu cultural

Etapă unică (online)

Durata: 12 ore (3 zile)

Taxă de participare: 500 lei

Perioada desfășurare:
02 – 04.12.2026

Descriere

Atelierul „Accesibilizarea experienței muzeale pentru persoane cu dizabilități” se adresează profesioniștilor din muzee interesați să dezvolte experiențe culturale accesibile și incluzive pentru persoanele cu dizabilități.

Persoanele cu dizabilități beneficiază de mai puține oportunități de participare la viața culturală și se confruntă, inclusiv în spațiile muzeale, cu diverse bariere de acces: fizice, informaționale, senzoriale și comunicaționale. Identificarea și reducerea acestor bariere presupun înțelegerea nevoilor specifice diferitelor tipuri de dizabilități, precum și utilizarea unor principii și metode de proiectare a experienței muzeale care să răspundă acestor nevoi.

Atelierul oferă o introducere în domeniul accesibilizării experienței muzeale, pornind de la cadrul legal și strategic relevant, inclusiv Strategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități „O Românie echitabilă” 2022–2027. Participanții vor explora principiile designului universal și modalități de aplicare a acestora în context muzeal, precum și exemple și practici europene relevante. Componenta teoretică este completată de studii de caz și exerciții practice, prin care participanții vor analiza barierele existente și vor identifica soluții de accesibilizare aplicabile propriilor instituții, expoziții și programe. Atelierul urmărește astfel să ofere participanților repere și instrumente practice pentru proiectarea unor experiențe muzeale adaptate diversității publicului.

Perioadă

Perioada desfășurare:
02 – 04.12.2026

Data limită înscriere: 11.11.2026

Link înscriere atelier

Mod de desfășurare: etapă unică (online)

Structură: 12 ore (3 zile)

Certificare:

Absolvenții atelierului vor primi un certificat de participare eliberat de INCFC;

Contact

Raluca Iulia Capotă

e-mail: raluca.capota@culturadata.ro
telefon: 0751 170 381

Cursanți

muzeografi, curatori, specialiști educație muzeală, referenți, responsabili cu dezvoltarea programelor muzeale

Formatori: 

Despina Hașegan, Muzeograf, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi 

Invitați din organizații care au implementat programe coerente de accesibilizare pentru persoane cu dizabilități

Cerințe

Studii superioare absolvite cu diplomă de licență

Tematică

  • Concepte, cadru legal și strategic și resurse existente
    Noțiuni introductive: problematică generală, concepte-cheie; principii de design universal, stadiul preocupărilor privind accesibilitatea și resurse disponibile; exemple de adaptare a ghidurilor și modelelor existente la contextul instituțional propriu.
  • Dizabilitate, nevoi specifice și modele de accesibilizare
    Tipuri și categorii de dizabilitate (fizică, senzorială, intelectuală etc.), nevoi specifice, bariere de acces frecvent întâlnite în context muzeal; modele și exemple de accesibilizare; rolul parteneriatelor cu organizații de profil.
  • Aplicarea în practică a principiilor de accesibilizare
    Proiecte de accesibilizare a experienței muzeale pentru persoane cu dizabilități; studii de caz; configurarea propunerilor de accesibilizare pentru expoziții/programe deja existente; exercițiu de accesibilizare a unei experiențe muzeale existente.

Competențe

  • Identificarea cerințelor legale, instituționale și a principiilor privind accesibilizarea muzeală pentru persoane cu dizabilități;
  • Diferențierea tipurilor de dizabilitate și a nevoilor specifice de accesibilizare muzeală asociate;
  • Identificarea soluțiilor pentru proiectarea experiențelor muzeale centrate pe beneficiarii cu dizabilități.

Etapă unică (online)

Durata: 12 ore (3 zile)

Taxă de participare: 500 lei

Perioada desfășurare:
02 – 04.12.2026