3 aprilie 2024
Call for papers: Revista Muzeelor nr. 1/2024
Termen limită primire contribuții: 15 iunie 2024
Tema principală: Muzeele ca instituții educaționale dinamice
Apel la contribuții: Revista Muzeelor nr. 1/2024
Termen limită primire contribuții: 15 iunie 2024
Contribuțiile vor fi transmise pe adresa: revistamuzeelor@culturadata.ro
Tema principală: Muzeele ca instituții educaționale dinamice
Muzeele sunt instituții care, dincolo de misiunea lor de constituire, cercetare, conservare și prezentare a patrimoniului își revendică o importantă funcție educativă. Explorând această valență pe mai multe paliere, simultan – prin expoziții, prin proiecte educative, prin cercetări și publicații sau chiar prin parteneriate ori alte forme de relaționare structurată cu comunități și organizații, muzeul propune medii alternative de învățare non-liniară, pornind de la propriile colecții dar niciodată oprindu-se la acestea.
Pentru acest număr al revistei, invităm autorii să reflecteze asupra muzeului contemporan ca instituție educațională dinamică, care, fiind permanent conectată la pulsul societății și adaptându-se evoluțiilor acesteia, generează noi contexte pentru experiențe educative holistice și creative, ce stimulează curiozitatea și gândirea critică.
Teme recurente:
Articolele de cercetare reunite în această secțiune vor aborda una dintre temele:
- Colecționare, evidență, documentare și cercetare
- Conservare și restaurare
- Interpretare și comunicare a patrimoniului muzeal (curatoriat, mobilitatea colecțiilor, estetică muzeală, etc.)
- Marketing muzeal
- Muzeul și noile tehnologii (digitalizare, digitizare, echipamente, instrumente, tehnici noi, etc.)
- Dezvoltare organizațională și sustenabilitate (management, finanțare etc.)
- Etică și teorie muzeală
- Muzeul și comunitatea / societatea
- Statistici muzeale
Recenzii:
- Recenzii ale publicațiilor din domeniu: texte de 2000-2500 de cuvinte, care aduc în discuție ultimele cărți publicate în domeniul muzeal. Recenziile publicațiilor au scopul de a informa comunitatea de profesioniști, experți și cercetători din domeniul muzeal despre calitatea, scopul și argumentele unei cărți și să explice cum se încadrează aceasta în literatura de specialitate actuală. Pentru detalii, vezi Ghidul de editare, p.5.
- Recenzii ale expozițiilor instituțiilor muzeale: autorii sunt invitați să descrie critic o expoziție sau un set de expoziții conexe, altele decât cele organizate de autor / instituția la care acesta este afiliat. Se așteaptă contribuții de maxim 3000 de cuvinte care, folosind o analiză critică, obiectivă și independentă, susținută de imagini relevante, să ofere perspective care pot să avanseze practica generală, indiferent dacă cititorul are sau nu acces la expoziție. Pentru detalii, vezi Ghidul de editare, p.6.
Articole de opinie:
Secțiunea Articole de opinie invită autorii să redacteze sau să lanseze teme de dezbatere prin contribuții personale originale de aproximativ 2000-2500 de cuvinte. Acestea pot fi legate de tema principală sau una / mai multe dintre temele recurente și prezintă punctul de vedere critic al autorului cu privire la diverse subiecte din domeniul muzeal, – probleme existente, concepte fundamentale sau noțiuni predominante cu privire la un anumit subiect – propun și susțin o nouă ipoteză sau discută implicațiile unei inovații recent implementate. Contribuțiile așteptate în această secțiune se bazează pe o critică constructivă, documentată, cu argumente logice și obiective ce pot fi susținute de dovezi științifice.
Norme de redactare
Materialele pot fi redactate în limba română, engleză sau franceză. Redacția Revistei Muzeelor încurajează autorii să exploreze într-o manieră originală potențialul temelor alese și să respecte ghidul de editare și principiile eticii academice.
Evaluare
Articolele vor fi supuse, ca de obicei, unui proces de evaluare și selecție obiectiv și imparțial de tipul double peer-review.
Contribuțiile cele mai bune vor fi remunerate după cum urmează:
- 1 articol pentru tema principală – 1400 RON (brut)
- 1 articol din secțiunea tematici recurente – 1400 RON (brut)
- 1 recenzie de publicație – 700 (brut) / recenzie
- 1 recenzie de expoziție – 700 (brut) / recenzie
- 1 articol de opinie – 700 (brut) / articol
Ultimele articole
- Noutati
Se lansează Barometrul de Consum Cultural 2023. Studiul subliniază nevoia de strategii pentru promovarea accesului la cultură
- Noutati
Anunț public de scoatere la concurs a postului vacant de Secretar PR, gradul I, gradația bază (S)
- Noutati
Anunț public de scoatere la concurs a postului vacant de Referent de specialitate, gradul I, gradația bază (S)
- Noutati
Anunț public de scoatere la concurs a postului vacant de Analist, debutant, bază (S)
- Noutati
Cele mai inspirate idei de proiecte culturale se lansează la Școala de Vară Culturadata