incfc


INCFC a participat la Seminarul regional pentru implementarea în sud-estul Europei a proiectului UNESCO Indicatori Culturali pentru Dezvoltare (CDIS)

Reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale și ai Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală au participat joi, 17 mai, 2018, la Seminarul regional pentru implementarea în sud-estul Europei a  proiectului UNESCO Indicatori Culturali pentru Dezvoltare (CDIS): impact, lecții învățate și etape următoare, organizat de Biroul Regional UNESCO pentru Știință și Cultură în Europa, în cooperare cu Biroul UNESCO din Bruxelles și Divizia pentru Creativitate a UNESCO.

Proiectul CDIS își propune calcularea unui număr de 22 de indicatori care vizează contribuția polivalentă a culturii la dezvoltarea durabilă, creând premizele colaborării actorilor din domeniul culturii și ai dezvoltării în scopul unei mai bune integrări a culturii în strategiile și politicile publice de dezvoltare.

UNESCO, prin intermediul Biroului Regional pentru Știință și Cultură din Europa (Veneția, Italia) sprijină implementarea CDIS în mai multe țări din Europa de Sud-Est. După Bosnia și Herțegovina, unde indicatorii au fost testați în timpul etapei pilot CDIS în 2013, UNESCO a inițiat cooperarea cu autorități naționale pentru a implementa CDIS în Muntenegru (2015, finalizat), Croația (2016, finalizat), Albania (2016, în curs) , Republica Moldova (2016, în curs), Serbia (2016, în curs) și România (2017, în curs). O posibilă extindere a proiectului vizează în acest moment Slovenia și Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

colaj

 

În cadrul evenimentului, statele participante au prezentat stadiul implementării proiectului, precum și rezultatele obținute, experiența acestora de până acum indicând că implementarea CDIS are un impact pozitiv semnificativ ce variază de la creșterea gradului de conștientizare a potențialului culturii în rândul actorilor din interiorul și din afara sectorului cultural, până la politici și strategii mai bine fundamentate.

Pe lângă reprezentanții statelor din sud-estul Europei în care UNESCO implementează proiectul, la eveniment au luat parte și d-na. Jyoti Hosagrahar, director al Diviziei pentru Creativitate – UNESCO, d-na. Ana Luiza Thompson-Flores, director al Biroului Regional UNESCO din Veneția și dl. Siniša Šešum, șeful biroului UNESCO din Sarajevo.

Din partea Ministerului Culturii și Identității Naționale la eveniment a participat dna. Cristina Cotenescu, manager public, iar din partea Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, d-na. conf. univ. dr. Carmen Croitoru, director general.

 

INCFC
Etichete: , , , , , , , , ,